Am asteptat cu mare nerabdare nasterea, nu m-am gandit prea mult la procesul in sine ci la rezultat. In sfarsit ne intalneam cu micul Roinitza dupa o mare asteptare, asta era tot ce conta. Un mare avantaj a fost gandirea pozitiva, am incercat sa elimin toate gandurile negative care au existat mai ales spre final insa am reusit sa le ignor. Am uitat toate visele negative pe care le aveam, dar imi aduc aminte cu mare drag despre visele in care il vedeam pe Roinitza zambind. Abia acum mi-am dat seama ca este exact asa cum il visam, un copil foarte vesel care zambeste cu tot sufletul.
Ca de obicei am citit foarte mult inainte despre nastere si chiar daca initial ne gandeam sa nasc natural, planurile s-au schimbat pe parcurs. Din cauza unui polip cervical, doctorul ne-a recomandat o nastere prin cezariana din cauza riscului de sangerare abundenta.
Am ales din prima Regina Maria ca spital. Nu m-am gandit niciodata ca voi naste la stat pentru ca nu sunt obisnuita sa dau spaga si nici nu incurajez acest obicei.
Cu o saptamana inainte de nastere, pe 15 aprilie, la ultima ecografie Roinitza era mai mic cu doua saptamani decat ar fi trebuit. Am avut un pic emotii din cauza asta, doctorul ne-a incurajat si el spunandu-ne ca unii copii sunt mai mici si oricum ecograful are erori mari inainte de nastere. A inceput numaratoarea inversa:)
A venit Pastele (20 aprilie) cu o sedinta foto extraordinara cu Mamutza mea draga si o masa in familie in care binenteles ca Roinitza a fost personajul principal. Mare nerabdare si emotie din partea tuturor.
21 aprilie, ultimele pregatiri si ultima plimbare cu burtica. Am fost la biserica de pe bucla si ne-a facut bine. Un soare cald de aprilie ne-a adus multa liniste in suflet si incredere.
Si in sfarsit ziua cea mare, 22 aprilie. Am dormit putin, emotia era prea mare. La 5:30 trebuia sa plecam la spital, dar la 3:30 inca lucram la un script pentru software-ul nostru de administrare. Stiam ca va urma o perioada mai agitata si voiam sa termin ce incepusem. La 6 deja eram la spital unde era liniste, pana cand au ajuns cei patru viitori bunici, un fel de "ceata lui Pitigoi" care a umplut holul spitalului de emotie si veselie. Am incercat sa fiu curajoasa sau macar sa par asa:). Toti eram asa emotionati, a fost extraordinar sa ii am pe toti alaturi de mine. A contat foarte mult si m-am gandit mult la asta in timpul operatiei. Ma simteam norocoasa sa am o familie minunata care este acolo pentru mine.
La 8 au inceput pregatirile de operatie, doctorul meu imi zambea, in sala se vorbea despre Disneyland deoarece anestezista abia se intorsese din vacanta de Paste, neonatologul pregatea o panza cu ursuleti. Nu regret nici o clipa faptul ca am facut cezariana, a contat foarte mult pentru mine faptul ca mereu stiam ce se intampla, mi se explica mereu care e urmatorul pas si asta mi-a dat curaj. Imi aduc aminte cum in timpul operatiei, anestezista ma mangaia pe cap si imi spunea zambind ca o sa fie bine. L-au scos foarte repede pe Roinitza, l-am auzit plangand si mi l-au dat sa-l pup. Un mic babutza de 2.750 kg care mirosea grozav si pe care l-am putut tine in brate peste o ora.
Desi recuperarea a fost grea si durerile dupa cezariana mari, nu as schimba nimic din experienta asta. Am vazut intotdeauna nasterea ca o etapa intermediara care ma duce undeva. Mi-am revenit partial intr-o saptamana cu ajutorul mamei mele dragi si al sotului meu iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu