Puterea clanului

In a treia zi dupa nastere, cand inca eram in maternitate, m-a vizitat o doamna psiholog care dorea sa afle cum stau cu depresia postnatala. Spre surprinderea ei, nu dadeam nici un semn de depresie, ba din contra eram foarte entuziasmata :), asa ca discutia a deviat spre alte subiecte cum ar fi implicarea bunicilor in cresterea copiilor si amandoua am fost de acord ca "bebelusii se cresc cel mai bine in clan".
Intr-adevar, puterea clanului a fost demonstrata din plin la munte saptamana trecuta cand patru bunici si doi parinti nu stiau care sa-l iubeasca mai tare, sa-l poarte in brate, sa-i povesteasca cate-n luna si in stele, sa-i arate frunze si cascade. Micul Roinitza parca a crescut de doua ori mai repede. Isi tine capul mult mai bine, are miscari mai controlate si pe 24 iulie a invatat singur sa se ridice in funduletz.
Nu ne ramane decat sa "repetir" cum bine zice un banc preferat al unei bunici.

Secretul ultimului biberon

Multa vreme am crezut ca putem renunta complet la biberon abia atunci cand bebe se satura inainte sa se "termine" laptele. Poate la unele mamici mai norocoase functioneaza asa dar la noi nu :). Secretul nostru este altul si anume: "cum il convingi pe bebe sa continue cu suptul astfel incat laptele sa vina din nou". Tare greu a fost pana m-am convins de asta si am descoperit-o, din intamplare, intr-o seara cand Roinitza era un pic agitat. Incercand sa-l linistesc plimbandu-l, am continuat sa il alaptez sperand ca va mai manca ceva. Nu numai ca a continuat fara sa mai "comenteze", dar s-a si saturat si a adormit. Minunea se intamplase si acum sarbatorim o saptamana si un pic de alaptare exclusiva sperand sa o tinem tot asa pana la 6 luni!
Nu inteleg de ce nu am gasit informatia asta nicaieri pana acum, e asa de simplu. De-as fi stiut asta de la inceput, multe biberoane as fi ratat :)

Bucuria de a dormi impreuna

Nu am planuit de la inceput sa dorm cu Roinitza, mi se parea periculos si bunicii chiar ne rugasera sa nu facem asta. Dar, intrebandu-mi prietenele ce ar face diferit acum in privinta patutului de bebe, am primit o idee minunata: sa iau un patut cu o latura detasabila care lipit de patul nostru devine o extensie a patului. Astfel, fiecare din noi poate avea spatiul lui dar in acelasi timp putem dormi impreuna fara vreun pericol. Pe vremea aia nu stiam ca asta se numeste co-sleeping si este unul din principiile filozofiei de "Attachment parenting".

Cu patutul de la Mesterel a fost dragoste la primul browsing :), nu am vazut patutul in realitate inainte sa il comandam dar am stiut mereu ca este ceea ce ne dorim. Am ales bine si ne-a deschis drumul unei experiente extraordinare cu multe dimineti zambaretze. Desi de doua luni nu am dormit mai mult de doua ore continuu pentru ca el mananca de 4 ori pe noapte, desi in cele doua ore de somn micul Roinitza de multe ori se foieste sau isi suge pumnisorii lui mici ca sa imi spuna ca ii e foame, desi ne trezim in jur de 6:30 AM fara ceas, nu as renunta niciodata la noptile noastre impreuna in favoarea somnului. Sa vad zambetul lui atunci cand deschid ochii dimineata este cel mai frumos lucru din lume :)...

Sfaturi... sau nu

Desi am fost avertizata ca oamenii de pe strada sunt foarte darnici cu sfaturile legate de cresterea copiilor inca nu experimentasem asta. Pana azi dimineata cand am fost abordata de trei ori pe aceeasi tema controversata: "caciulita" :).

Era 8:30 AM, o dimineata de vara cu soare dar un pic racoroasa, exact asa cum ne doream dupa cateva zile de canicula. Batea un pic vantul, intr-adevar, dar nu era deranjant. Era o senzatie tare placuta, ca o dimineata la mare. Roinitza dormea linistit in sling-ul nostru fermecat.

Nici nu iesim bine din bloc cand o doamna imi spune ca "este curentel si parerea mea este ca ar trebui sa ii pui o caciulita". I-am multumit politicos pentru sfat si am plecat mai departe. Eram uimita, eram convinsa ca sunt genul de persoana care nu invita la conversatie, spre deosebire de Mamutza mea draga.

Dupa inca 100 m, o alta doamna care statea pe o banca cu un catel imi spune: "Iubita, acopera-i capul cu ceva...el nu are par asa ca noi si ii e frig". Ma intreb daca oamenii cu chelie poarta caciulita dimineata vara.

Dupa inca vreo 500 m, un domn cu ochi albastri imi zambeste binevoitor: "Gata plimbarea de dimineata?". "Gata" zic, incercand sa imi dau seama rapid daca este vreun vecin din bloc de care nu-mi aduc aminte. Nici nu apuc sa imi termin bine gandul cand aud "De ce nu ii dai o caciulita? Eu am o nepotica si mereu ii pun ceva pe cap". "Hmm...pai e vara, nu prea mi se pare frig" spun eu increzatoare. Domnul insa era pregatit si pentru varianta asta: "Pai nu conteaza, o poti folosi si pentru soare". "Hmm...pai din cauza asta iesim la 8:30 dimineata, vrem sa ne bucuram un pic de soare". Nimic insa nu il poate convinge: "Eu zic ca e bine totusi sa ii pui ceva pe cap".

A inceput, sunt curioasa ce urmeaza :).

Lungul drum al alaptarii catre succes

Ca de obicei m-am documentat foarte mult si despre asta inainte de nastere. Alaptarea mi se parea foarte importanta pentru micul Roinitza si am vrut sa ma pregatesc cat pot eu de bine. Probabil ca este si un defect profesional, sunt obisnuita ca atunci cand imi doresc ceva si ma pregatesc pentru asta, sa obtin exact ce vreau. Am studiat bloguri, povesti ale altor mamicilor, pozitii de alaptare, cum functioneaza alaptarea, etc. Am fost chiar si la un curs despre alaptare, totul ma facea sa cred ca sunt pregatita pentru ce va urma. Mi-am spus ca, si daca vor fi probleme, o sa pot mereu apela la un un consultant in alaptare care ma poate ajuta. M-am inselat rau, experienta pe care am avut-o a fost total diferita. Dupa un inceput prost si o lupta de doua luni am reusit sa ajung (aproape) unde vreau si sa ne bucuram amandoi din plin de experienta asta. Roinitza ma rasplateste cu multe zambete in fiecare dimineata si asta merita orice efort!
Sunt fericita ca pot alapta si simt ca si Roinitza e fericit. Sunt convinsa ca alaptarea a ajutat relatia dintre noi si ne-a apropiat si mai mult.

Am trecut prin multe faze care ar fi putut fi evitate daca as fi avut experienta de acum :).

1. Confuzia de inceput
La cateva ore dupa nastere, Roinitza a supt cu putere. A fost extraordinar, avea atata forta si stia exact ce trebuia sa faca. Probabil a primit doar o picatura de colostru dar el era perseverent. Dupa o ora de supt a adormit fericit la san si eu eram increzatoare ca lucrurile vor merge din ce in ce mai bine.
Insa nu a fost asa, in zilele urmatoare a inceput sa se agite de fiecare data cand il puneam la san si eu incepusem sa ma gandesc ca imi chinui copilul, ca il fortez sa suga si ca va ajunge sa refuze sanul complet. Ajutorul asistentelor a fost inexistent, asa ca am continuat cum invatasem eu ca ar trebui sa il tin. De fapt, asistentele mai mult m-au incurcat dandu-mi un mamelon de plastic care nu ne-a folosit la nimic.

2. Caracatita luptatoare
Cand am ajuns acasa situatia a continuat la fel. Roinitza era linistit pana cand il puneam la san, moment in care incepea agitatia si devenea o "caracatita luptatoare". Am inceput sa studiez filmulete pe youtube cu pozitii de alaptare si sa incerc sa le aplic. Copiii din filmulete cadeau in transa si se linisteau imediat la san, al meu se agita din ce in ce mai tare. Am inceput sa imi intreb prietenele, aceeasi poveste si la ele: copiii se linisteau imediat la san. Am sunat un consultant in alaptare care mi-a dat un sfat, dar care nu a functionat la noi. Mi-a sugerat sa il pun la san imediat cum da semne de trezire astfel incat sa nu i se faca foame prea tare. Zis si facut, acelasi rezultat. Il pandeam cand dormea si cum dadea cel mai mic semn de trezire il puneam la san. Degeaba!

3. Criza
La o saptamana dupa ce am iesit din maternitate am cedat nervos si am inceput sa plang. A fost o dimineata groaznica, ma invinovateam ca nu sunt in stare sa ii dau ce e mai bun pentru el. Nu intelegeam ce nu fac bine, mi se parea ca fac exact ceea ce invatasem ca ar trebui sa fac. Fiecare biberon de lapte praf ma durea. A fost un moment in care Mamutza m-a ajutat extraordinar de mult. A fost puternic si mi-a dat si mie putere sa trec peste criza asta. La insistentele lui am sunat un alt consultant in alaptare si am intrat intr-o noua era: "mamelucii".

4. Mamelucii
Sunt mameloanele de silicon pentru protectia sanilor si au fost o revelatie pe moment. Caracatita luptatoare s-a linistit si a inceput sa suga de zor. In prima seara cu mameluci a stat la san vreo trei ore, eram tare fericiti amandoi. Credeam ca ne apropiem de ceea ce ne dorim, dar nu stiam cat de departe eram. Mamelucii nu sunt o solutie pe termen lung pentru ca duc la scadea lactatiei si erau destul de incomozi. Trebuiau sterilizati si mereu simteam ca mai am nevoie de o mana in plus pentru a-i manevra.

5. SNS
Pentru ca stiam ca trebuie sa scapam de mameluci am contactat un consultant in alaptare care ne-a dus intr-o directie total gresita atunci: SNS-ul. Desi a vazut ca aveam lapte si ca Roinitza era foarte agitat la san, ne-a recomandat sa folosim SNS pentru ca bebe face confuzie intre san si biberon. Gresit! Asa cum ne-am dat seama apoi, nu facea nici o confuzie si cauza problemei era total alta. Ne-am chinuit rau doua zile, i-am suparat pe bunici si dupa ce Roinitza s-a uitat la mine cu o privire extrem de trista am renuntat la SNS pentru totdeauna.

6. Solutia salvatoare
Din nou, Mamutza mea draga a intervenit si a salvat situatia. Analizand luptele noastre cu SNS-ul, a reusit sa isi dea seama ca nu il tin bine pe bebe la san si mi-a corectat pozitia, eliminand perna de alaptat din ecuatie si spunandu-mi sa il tin pe Roinitza in brate ca sa ii pot controla capul mult mai bine. E incredibil cum in toate saptamanile astea nu mi-a trecut prin cap sa schimb pozitia, eram asa fixata pe ceea ce faceam si nu reuseam sa ma detasez. Bunica ne-a ajutat si ea foarte mult, venind cu ideea minunata de a alapta pe scaun, nu in pat intr-un unghi de 45 de grade asa cum o faceam pana atunci.
In sfarsit puteam alapta asa cum imi imaginam la inceput, dar mai aveam un hop pe care l-am descoperit   in curand.

7. Durerile de sani
Fiind rezolvate problemele principale, acum trebuia sa crestem productia de lapte. Deja trecusera multe saptamani, Roinitza manca foarte mult (150 ml lapte praf la o masa) si eu eram mult in spate cu productia de lapte. Stiam principiul de baza: "cererea creste oferta" si mi-am zis ca e simplu. Il tin la san toata ziua si rezolvam. Nu a fost insa simplu deloc, au inceput durerile de sani din cauza suptului. Am avut zile cand nu il puteam pune deloc la san, nici macar nu suportam sa ma ating de tricou. De multe ori il puneam la san si imi dadeau lacrimile de durere. Am scapat insa si de problema asta intr-o saptamana, cred ca s-au obisnuit mameloanele mele cu procesul de supt.

8. Alaptare nocturna si succes
Luminita noastra a inceput sa se vada in momentul in care am inceput sa alaptez noaptea. Citisem ca e important dar nu imi dadeam seama cat e de important. De cand am inceput sa fac asta productia de lapte a crescut si incet incet am reusit sa eliminam cate un biberon pana am ajuns in stadiul actual: in unele zile avem alaptare exclusiva, in altele mai dam un biberon de lapte praf daca Roinitza inca se agita dupa ce mananca de la san si nu reusim sa il linistim deloc.

Ce i-as putea recomanda unei mamici care este la primul copil?

1. Sa isi asculte instinctul.
E un sfat important pe care l-am primit si eu dar nu l-am aplicat prea bine in ceea ce priveste alaptarea.  Desi pozitia "in brate" este ceva atat de natural pentru o mama am continuat sa ma chinui incercand sa il folosesc perna de alaptare. Nici nu-mi dau seama ce era in mintea mea, cum as fi putut sa il alaptez pe perna de alaptare in parc? :)

2. Sa alapteze noaptea.
La inceput trezirile nocturne erau dureroase atat pentru mine cat si pentru Mamutza sau bunica si asta in principal din cauza biberonului de lapte praf. Roinitza de multe ori era deja prea infometat cand se trezea si pana reuseam sa ne mobilizam cu facutul biberonului incepea sa planga, lucru care il agita si mai mult. Alaptatul este mult mai simplu si consuma mult mai putin timp, acum Roinitza suge cam de 3-4 ori pe noapte timp de 10-15 minute si adoarme imediat dupa. Pe noi ne-a ajutat foarte mult co-sleeping-ul, dar despre asta voi da mai multe detalii intr-un articol viitor.
De asemenea, sa nu mai schimbe scutecul noaptea dupa prima luna. In prima luna poate este important pentru ca bebe nu trebuie sa doarma mai mult de 3-4 ore continuu, dar apoi nu cred ca mai este necesar. Schimbatul scutecului noaptea nu ne-a ajutat deloc, reusind sa il activeze si mai mult pe bebe. Daca il schimbam inainte de masa, nu faceam decat sa il agitam mai tare si sa planga de foame. Daca il schimbam dupa masa, il trezeam. Asa ca, dupa ce am renuntat sa il mai schimb, am inceput sa dorm mult mai bine.

3. Sa vorbeasca mai mult cu prietenele ei care au alaptat recent.
Eu nu am facut-o atat cat ar fi trebuit si cred ca m-ar fi ajutat atat ca suport moral cat si ca sfaturi pe care le-as fi putut aplica. Ar fi fost bine chiar sa ne intalnim si sa ma ajute cu pratica :).

Bulicescovici!

Mamutza catre Roinitza:
- Bulicescovici!
Un prieten care era de fatza:
- De la ce vine?

Intalnirea minunata cu Roinitza

Am asteptat cu mare nerabdare nasterea, nu m-am gandit prea mult la procesul in sine ci la rezultat. In sfarsit ne intalneam cu micul Roinitza dupa o mare asteptare, asta era tot ce conta. Un mare avantaj a fost gandirea pozitiva, am incercat sa elimin toate gandurile negative care au existat mai ales spre final insa am reusit sa le ignor. Am uitat toate visele negative pe care le aveam, dar imi aduc aminte cu mare drag despre visele in care il vedeam pe Roinitza zambind. Abia acum mi-am dat seama ca este exact asa cum il visam, un copil foarte vesel care zambeste cu tot sufletul.

Ca de obicei am citit foarte mult inainte despre nastere si chiar daca initial ne gandeam sa nasc natural, planurile s-au schimbat pe parcurs. Din cauza unui polip cervical, doctorul ne-a recomandat o nastere prin cezariana din cauza riscului de sangerare abundenta.
Am ales din prima Regina Maria ca spital. Nu m-am gandit niciodata ca voi naste la stat pentru ca nu sunt obisnuita sa dau spaga si nici nu incurajez acest obicei.

Cu o saptamana inainte de nastere, pe 15 aprilie, la ultima ecografie Roinitza era mai mic cu doua saptamani decat ar fi trebuit. Am avut un pic emotii din cauza asta, doctorul ne-a incurajat si el spunandu-ne ca unii copii sunt mai mici si oricum ecograful are erori mari inainte de nastere. A inceput numaratoarea inversa:)

A venit Pastele (20 aprilie) cu o sedinta foto extraordinara cu Mamutza mea draga si o masa in familie in care binenteles ca Roinitza a fost personajul principal. Mare nerabdare si emotie din partea tuturor.

21 aprilie, ultimele pregatiri si ultima plimbare cu burtica. Am fost la biserica de pe bucla si ne-a facut bine. Un soare cald de aprilie ne-a adus multa liniste in suflet si incredere.

Si in sfarsit ziua cea mare, 22 aprilie. Am dormit putin, emotia era prea mare. La 5:30 trebuia sa plecam la spital, dar la 3:30 inca lucram la un script pentru software-ul nostru de administrare. Stiam ca va urma o perioada mai agitata si voiam sa termin ce incepusem. La 6 deja eram la spital unde era liniste, pana cand au ajuns cei patru viitori bunici, un fel de "ceata lui Pitigoi" care a umplut holul spitalului de emotie si veselie. Am incercat sa fiu curajoasa sau macar sa par asa:). Toti eram asa emotionati, a fost extraordinar sa ii am pe toti alaturi de mine. A contat foarte mult si m-am gandit mult la asta in timpul operatiei. Ma simteam norocoasa sa am o familie minunata care este acolo pentru mine.
La 8 au inceput pregatirile de operatie, doctorul meu imi zambea, in sala se vorbea despre Disneyland deoarece anestezista abia se intorsese din vacanta de Paste, neonatologul pregatea o panza cu ursuleti. Nu regret nici o clipa faptul ca am facut cezariana, a contat foarte mult pentru mine faptul ca mereu stiam ce se intampla, mi se explica mereu care e urmatorul pas si asta mi-a dat curaj. Imi aduc aminte cum in timpul operatiei, anestezista ma mangaia pe cap si imi spunea zambind ca o sa fie bine. L-au scos foarte repede pe Roinitza, l-am auzit plangand si mi l-au dat sa-l pup. Un mic babutza de 2.750 kg care mirosea grozav si pe care l-am putut tine in brate peste o ora.

Desi recuperarea a fost grea si durerile dupa cezariana mari, nu as schimba nimic din experienta asta. Am vazut intotdeauna nasterea ca o etapa intermediara care ma duce undeva. Mi-am revenit partial intr-o saptamana cu ajutorul mamei mele dragi si al sotului meu iubit.

Sisteme de purtare

Inca din timpul sarcinii am inceput sa studiez ce sisteme de purtare as putea folosi pentru micul Roinitza. Am simtit mereu ca imi doresc sa imi port puiul in loc sa il tin intr-un carucior din care nu poate vedea nimic. Dar abia dupa ce am nascut mi-am dat dat seama cat de utile sunt intr-adevar aceste sisteme. Nicaieri in comparatia sistemelor de purtare vs. carucioare nu am vazut mentionat un mare dezavantaj pentru carucior: este imposibil de folosit daca vrei sa iesi singura cu bebele la plimbare. Este mult prea greu si incomod de folosit. Desi noi am ales un carucior "Peg Perego" care era "usor", eu nu il puteam folosi dupa operatia de cezariana. Nu puteam ridica nici macar lando-ul gol care avea 6 kg.

La recomandarea finilor stiam ca vom lua o Manduca si initial am crezut ca o putem folosi din primele luni de viata insa dupa mai mult studiu se pare ca nu este recomandat pana la 6 luni, desi producatorul afirma ca e ok inca din prima luna. Asa ca am inceput sa citesc despre alte optiuni recomandate pentru bebelusi asa de mici:

• Wrap elastic - cred ca ar fi fost util la inceput dar din pacate nu l-am studiat prea mult, fiind convinsa ca vom lua Manduca. Intre timp a venit si caldura si din cate am citit nu este recomandat pentru vara, fiind foarte calduros atat pentru mama cat si pentru bebe. 
• Sling cu inele - in ziua in care ma pregateam sa dau comanda pentru un sling superb cu nuante de verde, una dintre cele mai bune prietene mi-a adus slingul ei asa ca am scapat de o cheltuiala in plus:)
• Wrap tesut - mi se pare complicat modul de legare, nu cred ca am rabdare. In plus are si trei straturi de material peste bebe, cred ca ar fi prea calduros pentru o vara in Bucuresti. 
• Wrap tai - mi se pare o varianta foarte buna, mai usor de folosit decat wrapul si mai comod decat sling-ul pentru ca distribuie greutatea pe ambii umeri. Mi-am comandat deja unul care va veni saptamana viitoare. Binenteles ca este tot verde:).

Inca experimentez sling-ul cu inele, l-am folosit in casa si o data afara. A fost bine asa ca am prins curaj:). Am observat multe priviri atrase de sling, unele incurajatoare, altele nu. Nu conteaza, noi mergem inainte cu sling-ul. Roinitza mic a fost incantat, a dormit tot drumul lipit de mine.

Ce as face altfel acum:

• As folosi wrap-ul elastic de la inceput.