Puiul de ciocanitoare

Cum de cateva luni stau cam 3 ore pe zi prin cartier cu Roinitza, nu ma pot abtine sa nu observ comportamentul parintilor/bunicilor in diverse situatii si, din pacate, multe sunt din categoria "asa nu".
Acum cateva zile mergeam ca de obicei pe aleea noastra de langa parc cand ma depaseste o fetita de vreo 5 ani care mergea pe bicicleta. In spate le auzeam pe mama si bunica ei discutand aprins despre cat de mult a slabit Carmen Bruma in doar 3 luni de la nastere :) (really???!!!). La un moment dat din copaci se aude un ciocanit si atat eu cat si fetita am inceput sa ne uitam curioase. Era un pui de ciocanitoare care isi exersa de zor mostenirea genetica:). Fetita, foarte incantata, se intoarce catre mama ei: "Mami, mami... hai sa vezi, e un pui de ciocanitoare" dar mama ii spune plictisita "Aaa, bine" si isi continua de zor conversatia despre Carmen Bruma, neobosindu-se macar sa priveasca in directia puiului. Si daca era al 100-lea pui de ciocanitoare pe care i-l arata fetita, era chiar asa de greu sa se bucure impreuna cu ea?